Balaci: „Craiova Maxima s-a născut și a murit cu mine!”

Redactor:
Florin Marian
Balaci: „Craiova Maxima s-a născut și a murit cu mine!
  • Publicat:
  • Actualizat:

E o plăcere să-l auzi vorbind pe Ilie Balaci. Calm, sigur pe el și fără ocolișuri, încât nu pare a exista argument pentru a-l contrazice în ceva. Poveștile celui numit „Minunea Blondă” ar putea umple zeci de pagini.

Domnule Balaci, vă place actuala echipă a Universității?

Cu excepția lui Mititelu, nimeni nu a crezut în această formație, formată numai din tineri. E frumoasă, dar ar fi și mai bine dacă ar avea și curaj.

Simpatizați vreun jucător?

Da, ca orice om, am și eu simpatiile mele, dar e mai corect să nu le fac publice.

Se va naște o nouă Craiova Maxima vreodată?
Noi trebuie să sperăm. Problema e alta, ca să ai o echipă nouă ai nevoie de timp și de șansă.

Bani, nu?
Oricât de mulți bani ai avea, nu faci nimic dacă nu le ai pe celelalte două. Uitați-vă la Steaua de astăzi câți bani a cheltuit! Craiova Maxima, în schimb, o mai ducea patru ani, dar i-a dispărut catalizatorul.

Adică, Ilie Balaci…

Când m-am paradit eu, toți aveau 26-27 de ani. Cred că ăsta a fost ghinionul acelei echipe. Craiova Maxima s-a născut și a murit odată cu mine!

Cum erau derby-urile când erați jucător?

Cum le știm cu toții. Erau două formații tari, bune, puternice: Steaua și Dinamo. Băteam și noi când puteam, când aveam voie. Atunci se acordau două puncte la victorie, nu trei ca azi. Ar fi fost altceva, pentru că o dată am pierdut un campionat în fața unei echipe căreia nu vreau să-i pronunț numele, deși noi aveam 24 de meciuri câștigate, iar ei doar 17 victorii și 17 egaluri. Nu ne putem lăuda că am vândut și meciuri atunci, dar trebuie să fim mândri că și în astfel de condiții, când mai vindeam noi meciuri, tot am luat un titlu.

De ce ați venit spre finalul carierei la Dinamo?
Din mândrie. Avusesem un conflict la FC Scornicești cu Gheorghe Bărbulescu, cumnatul lui Ceaușescu. La Scornicești plecasem pe trei aprobări de Aro și 150.000 de lei. La Dinamo mi-au dat bani, mașini, televizoare și cel mai important o casă în București de 250 de mp pe care o am și acum. Cum să nu mă duc?

Era o compensație pentru că nu ați fost lăsat la AC Milan?
Nu avea legătură. Cu italienii semnasem un contract în alb. În ‘82 știa toată lumea că semnasem cu marele Milan, dar nu am fost lăsat să plec, iar în ‘83 m-am paradit. Nu am mai fost lăsat nici să părăsesc țara.

De ce nu ați mers la Euro ‘84?
În 1984 am fost în pregătire cu echipa națională în țară. Veneam după operația la picior. Le-am zis că nu pot merge la Euro, nu voiam să mă fac de râs și nu cred că m-ar fi luat oricum. Au fost de acord să merg cu naționala în Italia într-un stagiu de pregătire, poate mă și operam din nou. Am fost „uitat“ în hotel.

Cum așa?
Simțeam că nu voi fi luat. Ne‑am trezit dimineața, când soția auzea deja cum Rică Răducanu bătea în uși să ne trezim să plecăm. I-am zis că la camera noastră nu va ciocăni. Și așa a fost. Au plecat fără mine. Am plâns și eu, și soția mea, atunci. Cu șase luni în urmă, Ilie Balaci se afla printre primii trei din Europa, alături de Rumeningge și Platini, o spun ziarele, nu eu.

E campionatul așa de slab?
Păi întreabă-mă de fotbaliști de la echipele noastre, să vezi câți știu. De la Dinamo am auzit de un Dănciulescu. Mare fotbalist. Hai să-l pun și pe Adrian Cristea. De la Rapid am auzit de Costin Lazăr și de Coman, când era acolo. De la Steaua? Nu sunt în stare să pronunț un nume. Pot să îți spun echipa Stelei din ‘86. Sunt fotbaliști care rămân în istorie.

Apropo, Dorinel Munteanu vrea ca din iarnă să joace, ce părere aveți?
Are loc, e mai bun și decât Lovin, și decât Ovidiu Petre și de cât brazilianul ăla, sau portughez ce e…

Cine? Tiago?

Așa, Tiago. Vezi, nici nu i-am reținut numele. Dacă prindeau ei echipele de-atunci… Doar pe Jiul Petroșani dacă întâlneau și era vai-vai-vai.

Cum așa?
Aveam 16 ani și ceva și jucam cu Universitatea la Petroșani. I-am pus talpă celui mai rău jucător de la ei. M-a alerg apoi tot terenul să mă bată.

Cum v-ați impus la Craiova?
Cu un curaj nebun. Țin minte și acum, era o lovitură liberă pentru noi. Eram atunci în echipă cu jucători de legendă, precum Deselnicu, Oblemenco, care era idolul tribunelor. Oblemenco trebuia să bată, nimeni nu îndrăznea să-i ia fața. Eu stăteam lângă el, cu mâinile în șold, cuminte. Când am auzit fluierul arbitrului, am făcut un pas înainte și am șutat eu. A fost gol. Apoi, am avut un conflict și cu Deselnicu. L-am înjurat când am văzut că nu mi-a dat o pasă.

Nu v-a fost teamă de urmări?
La pauză nu îndrăzneam să intru în vestiar. M-am învârtit cinci minute prin fața ușii. Până la urmă mi-am luat inima în dinți. Am deschis ușa, m-am aruncat în genunchi în fața lui Deselnicu și i-am zis: „Bate-mă, omoară-mă, fă-mi ce vrei, dar ăsta sunt”. S-a uitat la mine și m-a dojenit. „Lasă, mă, că vei ajunge mare!”.

Din iarnă va antrena

A făcut bine Dorinel că a preluat Steaua în criză?
Steaua nu se refuză niciodată! Dorinel e ambițios și vrea să facă treabă acolo. Omul care se înhamă la un lucru într-un moment de criză merită tot respectul. Dacă venea când totul mergea bine, cârcotașii care azi îl critică ar fi zis: «ia uite, a venit și ăsta acum, când are deja echipa făcută de altcineva!».

Cum explicați evoluțiile bune ale lui Trică (n.r. – ginerele lui Balaci) de când s-a întors în țară?
Nu știu, fotbalistul Trică nu mă interesează. De omul Trică însă pot să vorbesc la superlativ. Mă respectă pe mine, pe familia mea, pe fetele mele. Ce să vreau de la el mai mult?

Vă uitați la meciurile CFR-ului?

Cum să nu. Mă uit la toate partidele de fotbal când am timp. Dacă mă pui să mă uit la tv la fotbal timp de 24 de ore, nu mă ridic decât la pauză să merg la toaletă. Îmi place sportul. Îmi place voleiul, handbalul, boxul, chiar și baschetul ăsta românesc.

Nu vă e dor să mai antrenați?
Oho, foarte mult. Păi cred că de la iarnă mă voi apuca din nou de antrenorat.

Tot la arabi?
Păi unde? Sunt un antrenor scump. În plus, vreau să stau iar cu soția la soare.

Dacă nu ați fi fost fotbalist…
Nu știu, cred că tot fotbal. Cred că dacă acum aveam 15-16 ani și aș fi fost talentat și ar fi fost cineva să mă convingă că o să câștig mulți bani făcând fotbal, atunci aș fi ajuns iar fotbalist.

Vă plac banii?
Îmi plac banii, faima și să fiu respectat. Nu știu dacă cineva mă va contrazice că aceste lucruri nu le dorește oricine. Să îmi dai un singur exemplu cu cineva care a refuzat cele zise de mine.

Vă simțiți, așadar, un om împlinit…
Să fii cu aceeași femeie de 37 de ani, să ai două fete, doi gineri care te respectă, doi nepoți sănătoși, ce să îmi doresc mai mult? Poate doar zile. Știi, e un cântec care zice că dacă s-ar putea cumpăra ani, m-aș împrumuta toată viața…

"Gigi Becali a cheltuit 18 milioane degeaba, pentru că acum trebuie să schimbe trei sferturi din echipă" – Ilie Balaci, fost internațional

"Craiova a avut mulți fotbaliști talentați, dar nu li s-a acordat timp și spațiu să zboare un pic" – Ilie Balaci, fost internațional


"Nu putem fi mândri că am și vândut meciuri, dar era de înțeles, deoarece eram prost plătiți"
– Ilie Balaci, fost internațional

"Un prieten mi-a zis odată: «Regi au fost și vor mai fi pe lumea aceasta. Briliantele, giuvaierele le găsești la magazine pe orice stradă. Mă, Ilie, dar o minune, unde o mai vezi? Nu sunt decât șapte pe lumea asta.» Lăsând modestia la o parte, dacă jucam azi în Liga I, îi driblam pe toți de la o poartă la alta"

"Se spune că necaz e atunci când pici de la un etaj de bloc. Eu am picat însă de la etajul 11. Dacă jucam încă patru ani, Craiova mai câștiga două campionate și două Cupe ale României. Se mai punea atunci problema cine e cel mai mare fotbalist din România?"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×